Salvatorii de la Garda de intervenție Țăndărei au fost solicitați să intervină miercuri, 7 iulie, în jurul orei 18.30, la un accident rutier produs pe DJ 212, în comuna Platonești în care au fost implicate două autoturisme și în care se aflau cinci persoane.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la locul evenimentului s-au deplasat de urgență două echipaje cu o autospecială de stingere și o ambulanța SMURD. La locul intervenției au venit în sprijin și două echipaje al SAJ Ialomița- substația Țăndărei.
„În urma accidentului au rezultat cinci victime, trei adulți și doi minori, conștiente și neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției. După monitorizare, echipajul SMURD a preluat un minor cu vârsta de aproximativ 12 ani, echipajul SAJ a preluat o femeie cu vârsta de aproximativ 30 de ani și un minor cu vârsta de aproximativ 7 ani, toți transportați la Spitalul Orășenesc Țăndărei. Celelalte două victime după monitorizare au refuzat transportul la spital”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.
Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii din Urziceni au depistat joi, 08 iulie, un bărbat, de 47 de ani, din comuna Bărbulești, în timp ce comercializa produse contrafăcute, pe o stradă din municipiul Urziceni. Potrivit IPJ Ialomița, asupra bărbatului au […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane fizice că începând de miercuri, 21 iunie, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de unu și trei ani, cu dobânzi anuale de […]
Aproape 300 de kilograme de pește din speciile crap și caras au fost confiscate de polițiștii ialomițeni în cursul zilei de ieri, în localitățile Slobozia și Fierbinți Târg. Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii din Fierbinți Târg […]
Be the first to comment