Cu sprijinul Fondurilor Nerambursabile acordate de către Uniunea Europeană, Primăria Slobozia a reușit să finalizeze implementarea Proiectului WiFi4EU, ce are scop promovarea conectivității la internet în comunitățile locale.
Astfel, începând de luni, 5 aprilie, există Wi-Fi gratuit în 10 locații din oraș, precum:
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Municipiul Slobozia a depășit incidența de patru cazuri la mia de locuitori, astfel că, în week-end, vor fi aplicate noile restricții impuse în condiții de pandemie. Astfel, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică circulația […]
Pompierii militari din cadrul Gărzii Țăndărei au fost solicitați să intervină, luni dimineață, în jurul orei 01.30, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență […]
Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit pentru lichidarea unui incendiu, produs la o locuință, în orașul Amara. La locul evenimentului s-au deplasat de urgență trei echipaje de salvatori, cu două autospeciale de stingere cu apă […]
Be the first to comment