Pompierii din Urziceni au salvat o cabalină căzută într-o groapă cu o adâncime de doi metri.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de vineri, 28 mai, în jurul orei 01.00 în comuna Bărcănești, pentru extragerea unui cal căzut într-o groapă cu o adâncime de aproximativ doi metri.
Animalul a fost scos nevătămat de către pompierii militari și predat în siguranță proprietarului, care le-a mulțumit pentru ajutorul acordat.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În acest final de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta efectivele angrenate în misiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță la manifestările cu public numeros organizate pe raza județului nostru. […]
O persoană care a încălcat măsura carantinării la domiciliu a fost depistată și sancționată de polițiștii ialomițeni, care au mai aplicat și 34 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Este bilanțul activităților desfășurate […]
Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA S.A. a fost și menținerea unui punct […]
Be the first to comment