Un individ beat a provocat un accident rutier în localitatea Poiana, apoi a părăsit locul faptei până la sosirea poliției

Un bărbat de 29 de ani din comuna Albești este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru mai multe infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, după ce a condus sub influența băuturilor alcoolice, a lovit gardul unui imobil și a părăsit locul accidentului.

Sâmbătă, 16 mai, în jurul orei 06:00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au fost sesizați prin apel 112 de un bărbat din localitatea Poiana, cu privire la faptul că un autoturism a lovit gardul locuinței sale, iar șoferul a fugit de la fața locului.

La scurt timp polițiștii au identificat autoturismul în cauză avariat și abandonat, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date au stabilit că acesta îi aparține unui bărbat de 29 de ani, din localitatea Albești.

Proprietarul a fost depistat pe raza localității Buiești, acesta declarând polițiștilor că în timp ce se deplasa pe raza localității Poiana, într-o curbă a pierdut controlul volanului și a lovit cu partea din spate un gard și un stâlp de electricitate.

Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare de 0.45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slobozia unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, „părăsirea locului accidentului” și vătămarea corporală din culpă”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*