FOTO Trei răniți, într-un accident rutier petrecut, între trei autoturisme, în localitatea ialomițeană Lilieci

Trei răniți, într-un accident rutier petrecut în localitatea Lilieci. FOTO IPJ Ialomița

Un accident de circulație, soldat cu rănirea a trei persoane, între care una grav, a avut loc vineri, 30 aprilie, în jurul orei 12.30, pe DN 2, în localitatea Lilieci.

Potrivit IPJ Ialomița, din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în accidentul rutier au fost implicate trei autoturisme, în urma impactului dintre acestea rezultând trei victime, între care și un copil de 8 ani.

„Doi dintre șoferi au fost testați cu aparatul Drager, rezultatul indicând valori negative, cel de-al treilea neputând fi testat alcoolscop datorită rănilor suferite”, au precizat reprezentanți ai IPJ Ialomița.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*