Două persoane au fost rănite, astăzi dimineață, într-un accident rutier petrecut pe DN 21, între localitățile ialomițene Iazu și Bărăganu.
Potrivit IPJ Ialomița, din verificările efectuate a reieșit că este vorba despre o coliziune între o autoutilitară și un autoturism care aveau aceeași direcție de mers, către Slobozia. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a șoferului autoturismului, un bărbat de 22 de ani, și a unui pasager în vârstă de 31 de ani din autoutilitară, ambii fiind preluați de ambulanțe și transportați la unități medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul Drager, ambele valori fiind negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Magazinele Enel din județele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița vor fi închise marți, 24 ianuarie, zi liberă legală. Serviciul de call center va fi disponibil în această zi numai pentru informații în sistem automat precum […]
O ședință ordinară a Consiliului Județean Ialomița este programată în data de 12 februarie. Consiliul Judeţean Ialomiţa, în conformitate cu prevederile art.179 alin.2 lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, se […]
Jandarmeria Ialomița desfășoară, până pe 04 noiembrie, o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română Astfel, potrivit IJJ Ialomița, la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” […]
Be the first to comment