Va fi oprită apa în Fetești

RAJA a anunțat că la nivelul sistemului de distribuție a apei potabile din municipiul Fetești, județul Ialomița, se execută lucrări de sectorizare și montare a unor debitmetre la nivelul rețelelor stradale, precum și de reabilitare a stației de tratare.

În vederea realizării acestor operațiuni, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile din noaptea de miercuri – 24 aprilie 2024, ora 23.00, până joi – 25 aprilie 2024, ora 06.00 dimineața.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zonele Fetești Oraș, Fetești Gară, Coloniști și Vlașca.

Aceste lucrări sunt parte integrantă din CL 45 – “Surse de apă Căzănești, Fetești, Țăndărei. Stații de tratare Căzănești, Dridu, Fierbinți Târg, Fetești, Țăndărei. Reabilitare rezervoare Fetești, Țăndărei, Căzănești. Reabilitare stații de pompare Căzănești, Dridu, Fetești, Țăndărei”,  în valoare de aproape 60 milioane lei, derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*