Polițiștii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Slobozia au acţionat pe raza de competenţă pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate.
Astfel, poliţiştii au reuşit în cursul zilei de 15 ianuarie, identificarea unui bărbat de 35 de ani, din comuna Gheorghe Doja, pe numele căruia Judecătoria Slobozia a emis un mandat de executare a pedepsei.
Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Slobozia şi are de executat pedeapsa privativă de libertate de 3 ani și o lună de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Salvatorii Detașamentului Urziceni au intervenit în dimineața zilei de luni, 8 mai, în sprijinul victimelor unui accident rutier, produs între două autoturisme în localitatea Coșereni. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la […]
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 25 ianuarie 2021, este termenul limită de depunere a douăsprezece declarații fiscale. Aceste documente sunt: formularul 100 “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de […]
Aproximativ 11 milioane de euro de la Uniunea Europeană vor fi investiți la Fetești după ce, pe 24 aprilie, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Sistem integrat de transport durabil în Municipiul Fetești”, […]
Be the first to comment