Pompierii militari ialomițeni au intervenit sâmbătă, 26 februarie, într-o acțiune de recuperare a unei persoane căzută într-o fântână, la o adâncime de aproximativ 20 de metri, în comuna Miloșești.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la locul intervenției s-au deplasat de urgență patru echipaje din cadrul Gărzii de intervenție Slobozia, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autoscară, un container Multirisc și o ambulanță SAJ Ialomița venită în sprijin.
„Persoana căzută în fântână era un bărbat în vârstă de 37 de ani, care a fost extras cu accesoriile din dotare. Din nefericire, victima nu prezenta semne vitale, fiind constatat decesul de către echipajul SAJ de la locul intervenției”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.
Cazul a fost preluat de către organele abilitate, care vor cerceta cauzele și împrejurările producerii evenimentului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Zeci de polițiști ialomițeni au pus luni, 25 octombrie, umăr lângă umăr și au donat împreună picături de viață, cuantificate în aproximativ 12 litri de sânge. Nu este o simplă statistică, este un gest de […]
Un bărbat a fost rănit, miercuri noapte, într-un accident rutier petrecut pe DN 2, în afara localității Cotorca din județul Ialomița. Potrivit IPJ Ialomița, din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat […]
Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din localitatea Lilieci, a fost rănit grav în dimineața zilei de vineri, 25 iunie, după ce a fost lovit de o autoutilitară în timp ce se deplasa […]
Be the first to comment