Zeci de polițiști ialomițeni, mobilizați la Centrul de Transfuzie Sanguină

Zeci de polițiști ialomițeni, mobilizați la Centrul de Transfuzie Sanguină. FOTO IPJ Ialomița

Zeci de polițiști ialomițeni au pus luni, 25 octombrie, umăr lângă umăr și au donat împreună picături de viață, cuantificate în aproximativ 12 litri de sânge. Nu este o simplă statistică, este un gest de solidaritate pentru semenii noștri care au nevoie de transfuzii, tratament sau pentru îngrijiri medicale de urgență.

„Pandemia ne impune distanțare fizică, dar rămânem împreună solidari și responsabili. Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița a răspuns apelului Ministerului Afacerilor Interne, lansat în cadrul campaniei <<Pentru ca alții să trăiască, donează plasmă>>”, au precizat reprezentanți ai IPJ Ialomița.

Astfel, de la primele ore ale dimineții, 26 de polițiști din cadrul mai multor structuri ale inspectoratului s-au prezentat la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină și au donat sânge, pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință.

Participarea la această acțiune a fost benevolă, polițiștii înțelegând că în acest mod pot salva viața unui copil, a unui părinte, pot salva viața victimelor accidentelor de circulație ori a altor evenimente nefericite.

„Nevoia de sânge a spitalelor rămâne constantă în pandemie și de aceea este bine să donăm dacă îndeplinim toate condițiile pentru a deveni donatori”, au mai transmis sursele citate.

Prin exemplul lor, polițiștii au dorit să îi încurajeze pe cât mai mulți oameni să doneze sânge pentru a salva vieți.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*