Un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a două persoane, a avut loc marți seară, în jurul orei 19.45, pe DN2, în afara localității Urziceni.
Potrivit polițiștilor ialomițeni, în timp ce un bărbat de 54 de ani, din județul Satu Mare, conducea o autoutilitară din direcția București către Urziceni, ar fi intrat în impact cu un autoturism care se deplasa în aceeași direcție de mers, pe banda de lângă axul drumului, condus de un bărbat de 63 de ani din județul Călărași.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a două pasagere aflate în autoturismul condus de bărbatul de 63 de ani, acestea fiind transportate la Spitalul Municipal Urziceni pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Opt autoturisme, 200.000 de lei, ceasuri și documente au fost ridicate în urma celor 40 de percheziții domiciliare efectuate marți, 23 martie, de polițiștii din Ialomița, la persoane bănuite de cămătărie, proxenetism și spălare de […]
Peste 63 de kilograme de pește au fost confiscate de polițiștii ialomițeni Potrivit IPJ Ialomița, în cursul zilei de 06 noiembrie a.c., în jurul orelor 09.30, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliției Rurală Coșereni, au […]
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au documentat activitatea infracțională a trei persoane, bănuite că ar fi prejudiciat două societăți comerciale, cu aproximativ 1.000.000 de euro, bani cărora li s-ar fi disimulat adevărata proveniență, […]
Be the first to comment