Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 2 Grivița au fost sesizați, în cursul zilei de joi, 17 martie, în jurul orei 12:00, de o femeie de 49 de ani, din localitatea Traian, cu privire la faptul că a fost lovită de concubinul său.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că între cele două persoane ar fi izbucnit un conflict spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în urma căruia bărbatul i-ar fi adresat injurii și ar fi lovit-o pe femeie.
S-a procedat la întocmirea formularului pentru evaluarea riscului iminent asupra vieții și integrității victimei, reieșind faptul că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Bărbatul de 52 de ani a fost evacuat din locuință, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pompierii Detașamentului Urziceni au intervenit marți, 05 aprilie, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din comuna Dridu. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, pompierii s-au deplasat la locul intervenției cu […]
La data de 10 ianuarie a.c., polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni și cei din cadrul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat trei percheziții domiciliare, în comuna Axintele, […]
Centrul Expozițional ROMEXPO din România va găzdui, în perioada 25 – 29 octombrie, INDAGRA2023, cel mai important eveniment de networking agricol din țară. Târgul internațional dedicat agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei se anunță a fi […]
Be the first to comment