Noi tineri polițiști, absolvenți ai Academiei „Alexandru Ioan Cuza”, au fost repartizați la IPJ Ialomița

Noi tineri polițiști au fost repartizați la IPJ Ialomița

Șapte ofițeri de poliție, absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, promoția 2022, și-au început activitatea la Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița.

Potrivit IPJ Ialomița, tinerii ofițeri de poliție își vor desfășura activitatea în cadrul Poliției Municipiului Slobozia, Poliției Municipiului Fetești, Poliției Orașului Țăndărei, Poliției Orașului Fierbinți Târg și Serviciilor Juridic și de Investigare a Criminalității Economice, fiind pregătiți încă din anii de studiu pe aceste specializări.

Absolvenții vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență și se vor implica în rezolvarea problemelor comunității în mijlocul căreia își vor desfășura activitatea.

În cadrul ceremoniei de repartizare, tinerilor polițiști le-au fost prezentate unitățile unde își vor desfășura activitatea, precum și misiunile pe care le vor avea de îndeplinit. Cu această ocazie, conducerea I.P.J. Ialomița le-a urat succes, subliniind totodată că de astăzi sunt obligați ca prin activitatea lor să transpună în realitate deviza unității „Siguranță și Încredere”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*