CJ Ialomița modernizează iluminatul public în comunele Grindu, Moldoveni și Maia, cu finanțare nerambursabilă

Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița FOTO CJI
Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița FOTO CJI

Președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, a semnat, miercuri, patru noi contracte de finanțare nerambursabilă, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) 2020, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ialomița, privind proiecte de modernizare a județului.

Valoarea totală a contractelor încheiate este de 1.474.150,75 lei, contribuția ADI Ialomița prin PJDL 2020 fiind de 792.000,00 lei.

Trei dintre aceste proiecte vizează modernizarea sau reabilitarea sistemului de iluminat public. Astfel, următoarele comune au obținut finanțare nerambursabilă în acest sens:

  • Grindu, unde valoarea totală a proiectului este de 519.435,00 lei, din care 200.000,00 lei vin prin PJDL, iar restul de la bugetul local. Durata de implementare a proiectului este de 12 luni.
  • Moldoveni, unde valoarea totală a proiectului este de 247.044,00 lei, din care 192.000,00 lei vin prin PJDL, iar restul de la bugetul local. Durata de implementare a proiectului este de 3 luni.
  • Maia, unde valoarea totală a proiectului este de 351.198,75 lei, din care 200.000,00 lei vin prin PJDL, iar restul de la bugetul local. Durata de implementare a proiectului este de 5 luni.

Nu în ultimul rând, autoritățile din comuna Reviga și-au propus construirea unui teren sportiv multifuncțional. Pentru acest scop, au obținut 200.000,00 lei sub formă de finanțare nerambursabilă, din totalul necesar de 356.473,00 lei. Restul sumei va proveni din bugetul local. Durata de implementare a acestui proiect este de 9 luni.

În cadrul PJDL, unitățile administrativ-teritoriale pot obține finanțare nerambursabilă de până la 300.000 lei, în cazul orașelor și municipiilor, respectiv până la 200.000 lei, în cazul comunelor, pentru a derula acele proiecte pe care nu le-ar putea susține doar din bugetul local.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*