Mai multe străzi din Țăndărei au rămas, luni, fără apă, din cauza unei avarii RAJA.
Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Grăniceri din orașul Țăndărei, RAJA a anunțat că sistează furnizarea apei potabile, luni, 4 octombrie, în intervalul orar 09.30 – 12.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe aleea Plopilor, precum și cei de pe străzile Grăniceri, Liliacului, Ciocârliei, Bucegi.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină sâmbătă, 2 iulie, pentru căutarea unui băiat în vârstă de aproximativ 15 ani, posibil înecat într-o baltă artificială de pe raza localității Bărcănești. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de […]
RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile, în perioada 25 ianuarie, ora 23.00 – 26 ianuarie, ora 05.00, pentru realizarea unor lucrări de investiții pe conducta de alimentare cu apă potabilă de pe strada Liliacului […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin depunerea unei cereri, pot beneficia de eșalonarea la plată în formă simplificată a obligațiilor fiscale principale și accesorii restante, a căror vechime este de […]
Be the first to comment