Constructorii au turnat ultima placă, cea de la etajul 1 al Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal „Anghel Saligny” Fetești. De asemenea s-au început lucrările la acoperiș, la zidăria din demisolul și parterul clădirii, precum și la instalația electrică.
Noua policlinică din orașul Fetești va avea 19 cabinete medicale și două laboratoare: unul de analize medicale și unul de radiologie și imagistică medicală.
Documentația pentru obținerea fondurilor europene a fost depusă în urmă cu trei ani, iar contractul de finanțare a fost semnat în luna mai a anului 2019.
Valoarea investiției este de 10.692.543,64 lei, din care 7,4 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile obținute prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, aproximativ 3.000.000 de lei sunt de la bugetul de stat, iar 200 000 de lei provin din bugetul local.
Termenul de finalizare a proiectului este luna ianuarie 2021.
De serviciile medicale oferite de Ambulatoriul Spitalului Municipal „Anghel Saligny” vor beneficia atât feteștenii cât și locuitorii din comunele învecinate.
Be the first to comment