
Polițiștii din Ialomița au desfășurat o razie în comuna Movilița pentru menținerea ordinii publice și combaterea infracționalității.
Acțiunea a inclus patru filtre rutiere și verificări ale respectării legislației. Polițiștii au legitimat 75 de persoane, au verificat 49 de autoturisme și au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.465 lei. De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare și reținut un permis de conducere.
În colaborare cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, polițiștii au efectuat patru percheziții domiciliare la proprietățile a șase persoane suspectate de furt de energie electrică. Au fost descoperite instalații clandestine folosite pentru racordare ilegală la rețeaua electrică.
Cele șase persoane au fost reținute pentru 24 de ore și urmează să fie prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Be the first to comment