Tânără rănită după ce a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului. FOTO IPS Ialomița
O tânără în vârstă de 18 de ani a ajuns la spital luni, 28 iunie, după ce a intrat cu autoturismul într-un copac de pe marginea drumului județean 203 B, în apropierea localității Grindu.
Potrivit polițiștilor ialomițeni, din verificările efectuate a reieșit că, În cursul zilei de luni, 28 iunie, în jurul orei 12.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Slobozia conducea un autoturism pe DJ 203 B, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un trunchi de copac de pe marginea drumului.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, ce a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru îngrijiri medicale. Femeia a fost testată cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta efectivele angrenate în misiuni în perioada următoare, în contextul mai multor manifestări cu public numeros organizate în județ. Potrivit Jandarmeriei Ialomița, echipajele vor asigura măsurile de ordine și […]
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a descoperit diferențe importante între efectivele de animale înregistrate în Baza Națională de Date și situația din teren. În urma controalelor efectuate de la începutul anului și […]
Polițiștii ialomițeni au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 12.000 de lei, în urma unei acțiuni desfășurate pentru prevenirea accidentelor rutiere în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Potrivit IPJ […]
Be the first to comment