Perspectivele învățământului dual la nivelul județului Ialomița

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița. FOTO IȘJ Ialomița

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița își propune dezvoltarea învățământului dual în județ, în vederea asigurării unui învățământ adaptat cerințelor pieței muncii și centrat pe dezvoltare personală și socială.

În acest sens, luni, 1 februarie, conducerea instituției a inițiat întâlnirea cu tema: Dezbatere – perspective de implementare a învățământului dual, organizată în sistem online. Scopul dezbaterii a fost reprezentat de perspectiva unei colaborări între Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, SN Nuclearelectrica SA și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în vederea înființării a două clase de învățământ dual la Fetești, respectiv Cernavodă.

În acest scop, a fost realizată o prezentare a învățământului dual în context național, regional, dar și la nivelul județelor Ialomița și Constanța și au fost evidențiate aspectele pozitive și oportunitățile învățământului dual, dar și necesitatea unei colaborări din timp între factorii educaționali: instituție de învățământ, familie și operator economic. De asemenea, s-a atras atenția asupra importanței implicării unităților administrativ-teritoriale în realizarea acestui demers educațional.

La finalul întâlnirii, s-au desprins următoarele concluzii:

  1. încheierea unui parteneriat între ISJ Ialomița – SN Nuclearelectrica SA – ISJ Constanța, cu scopul înființării a două clase de învățământ dual la Fetești, respectiv Cernavodă, pentru anul școlar 2022 – 2023;
  2. organizarea sistematică, sub formă de dezbatere, a unor întâlniri, pe regiuni geografice, între reprezentanții inspectoratelor școlare și ai operatorilor economici, care să vizeze: identificarea modalităților de a crește numărul claselor de învățământ dual, creșterea calității învățământului dual, cu efect pe termen lung în formarea competențelor profesionale ale absolvenților învățământului tehnic și profesional, respectiv creșterea calității forței de muncă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*