EXCLUSIV O femeie de 40 de ani din Fetești a murit după ce a născut o fetiță acasă, fără ajutor medical

Echipaj medical al Serviciului de Ambulanță. FOTO ILnews.ro

Trei copii din Fetești au rămas în voia sorții după ce mama lor a murit la scurt timp după ce a născut acasă. Nu se știe din ce motive femeia în vârstă de 40 de ani, care își creștea singură cei doi băieți de 7 și 3 ani, a ales să nască singură și nu a apelat la ajutorul medical.  

În seara zilei de 9 ianuarie, o operatoare a SNUAU 112 a auzit în cască vocea unui băiețel: Alo, mami a murit… După ce a fost localizat apelul și cu ajutorul copilului care sunase, un echipaj medical și unul de poliție au ajuns într-o garsonieră din Fetești. Aici au găsit doi băieți, de 7 și 3 ani, dar și o fetiță nou născută și pe mama acestora, care nu avea semne vitale și nici nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Cei trei copii au fost transportați la spital, unde au și rămas internați până se va stabili ce se va întâmpla cu ei.

Se pare că femeia, în vârstă de 40 de ani, părăsită de soț, a ales să nască singură acasă. A reușit să aducă pe lume o fetiță sănătoasă, i-a tăiat cordonul ombilical, apoi, din cauza hemoragiei interne, a decedat.

Cazul a fost preluat de către Protecția Copilului – DGASPC Ialomița, pentru a se vedea ce se poate face pentru cei trei frați orfani. Se pare că există o bunică din partea mamei, dar care a refuzat să îi ia în plasament, drept pentru care acum se caută alte soluții.