Mama din #Fetești care a decedat după ce a născut singură acasă, a fost condusă pe ultimul drum de către copiii săi

Aura N. a fost condusă pe ultimul drum. FOTO Facebook

Aura N., cea care a ales să nască acasă pentru că nu avea bani, iar apoi a decedat din cauza hemoragiei, a fost condusă pe ultimul drum. La înmormântare au participat și ceilalți copii ai femeii. DGASPC-ul urmează a stabili ce se va întâmpla cu minorii.

Mai multe familii și-au arătat disponibilitatea de a-i lua în plasament și chiar să îi înfieze pe cei trei copii minori rămași în urma decesului Aurei Nicolescu din Fetești. Reprezentanții  Protecției Copilului urmează a stabili ceea ce este mai bine pentru aceștia.

„Nu pot fi reintegrați în familie, nici în familia extinsă, respectiv rude de  gradul IV. Dată fiind situația, va fi aplicată o măsură de protecție specială. Urmează a se stabili dacă vor fi dați în grija unui asistent maternal sau vom găsi altă soluție“, a declarat Niculai Badea, directorul adjunct al DGASPC Ialomița.

În cursul zilei de 15 ianuarie, Aura Nicolescu a fost înmormântată, Stelică, băiatul în vârstă de 7 ani, participând și el la ceremonie, fiind însoțit de un psiholog. De asemenea, la funerarii au participat și ceilalți copii ai femeii, majori, care au contribuit financiar pentru ca înmormântarea să se poată face așa cum trebuie.

„Bunica copiilor este bolnavă și nu îi poate crește singură. Eu sunt dispusă să cheltui din economiile mele pentru a o ajuta să îi crească și oricine poate participa, numai să rămână împreună aici, în Fetești, cei trei copii. Stelică cel mare, fiind la scoală e necesar sa rămână în colectivitate. Am nevoie sa fiu susținută“ spune o prietenă de familie.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*