Finanțiștii ialomițeni au colectat, în martie, aproape 78,5 milioane de lei la bugetul de stat

Mai mulți bani. FOTO Adrian Boioglu
Mai mulți bani. FOTO Adrian Boioglu

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna martie, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 78,48 milioane de lei, cu 7,05 milioane de lei mai puțin decât s-au colectat în aceeași perioada a anului trecut.

Potrivit AJFP Ialomița, motivul diminuării sumelor colectate în anul curent față de anul precedent îl constituie prelungirea termenului de plată a impozitului pe profit anual de la 25 martie, la 25 iunie.

Structurată pe bugete, situația veniturilor colectate atât prin conformare voluntare la plată precum și prin măsurile de executare silită, se prezintă astfel:

  • bugetul de stat a înregistrat o sumă colectată în valoare de 20,56 milioane lei cu 11,97 milioane lei mai puțin decât în luna a treia anului trecut. De menționat faptul că impozitul pe profit colectat în luna martie 2021 a fost de 8,23 milioane lei, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2022 când s-au colectat doar 0,88 milioane lei.
  • la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au colectat 39,68 milioane lei, mai mult cu 3,70 milioane lei decât în perioada similară a anului precedent;
  • la bugetul asigurărilor pentru șomaj, sumele colectate au fost în cuantum de 1,29 milioane lei cu 0,21 milioane mai mult decât în luna martie a anului 2021;
  • la bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate, suma încasată s-a ridicat la valoarea de 16,95 milioane lei, mai mult cu 1,01 milioane lei decât în aceeași luna a anului precedent.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*