CJ Ialomița are „intenția fermă” de a deconta cheltuielile pentru transportul elevilor din învățământul preuniversitar

Mijloc de transport în comun în municipiul Slobozia. FOTO Primăria Slobozia

Începând cu data de 8 februarie se preconizează începerea cursurilor școlare prin prezența fizică a elevilor la școală, iar Consiliul Județean Ialomița anunță că are intenția fermă este de a sprijini elevii din învățământul preuniversitar prin decontarea cheltuielilor pentru transportul local și județean, pentru a preveni eventualele situații de abandon școlar cauzate de lipsa fondurilor pentru transport la și de la școală.

Potrivit CJ Ialomița, au intervenit modificări legislative față de luna noiembrie a anului trecut. Astfel, Legea nr. 226/2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, în vigoare de la data de 5 noiembrie prevede că „elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a pe tot parcursul anului calendaristic”. Potrivit acestui act normativ „în vederea asigurării gratuității (…) decontarea se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unitățile administrativ- teritoriale”.

„Practic, legea invocată prezintă o problemă majoră de aplicare deoarece nu prevede emiterea unor norme metodologice de punere în aplicare a noilor dispoziții de decontare, pentru fundamentarea necesarului de sume destinate decontului deplasărilor efectuate de elevi către bugetul de stat și maniera concretă de decontare”, au precizat reprezentanții instituției.

Consiliul Județean Ialomița a semnalat Guvernului României și Instituției Prefectului-Județul Ialomița, necesitatea reglementării unitare a procesului de decontare a transportului elevilor din învățământul preuniversitar pe tot parcursul anului școlar fiind imperios necesare norme metodologice pentru a putea aplica unitar în practică prevederile Legii nr. 226/2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, în caz contrar existând pericolul ca autoritatea publică județeană să fie în imposibilitatea de a pune în aplicare noile prevederi legislative. Până în momentul de față autoritățile publice centrale nu au transmis niciun punct de vedere referitor la acest subiect.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*