Victor Moraru, președintele CJ Ialomița: Investim continuu în comunitățile ialomițene! Patru noi proiecte ADI, finanțate de Consiliul Județean Ialomița

Patru noi proiecte ADI, finanțate de Consiliul Județean Ialomița
Patru noi proiecte ADI, finanțate de Consiliul Județean Ialomița

Patru noi contracte au fost parafate, marți, 7 iulie, prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița, Programul Județean de Dezvoltare Locală 2020. Din partea Consiliului Județean Ialomița a semnat documentele finale președintele Victor Moraru, împreună cu cei patru edili din comunele beneficiare: domnul primar Florinel Negraru, din Platonești, domnul primar Nicolae Mihăilă, din Buești, domnul viceprimar Ionel Oprea, din Gura Ialomiței și domnul primar Vasile Bobocel Marin, din Bordușani.

”Știam că înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița va ajuta foarte multe comunități locale din județ așa că am făcut un apel către toți primarii să facă proiecte și le-am promis că vor primi finanțări. Iată că m-am ținut de cuvânt și ADI Ialomița are rezultate dintre cele mai bune. Reiau acel apel și invit toți edilii din județ să identifice nevoile ialomițenilor din comunitățile lor și să vină cu propuneri de proiecte la Consiliul Județean Ialomița și eu îi voi spijini”, a declarat Victor Moraru, la semnarea actelor.

Este vorba despre următoarele proiecte:

  1. ”Reabilitare alei pietonale în comuna Gura Ialomiței”

Noul trotuar va avea o lungime aproximativă de 2.800 m și o lățime de 1,2 m.

Date tehnice: 10 cm balast stabilizat și 4 cm de asfalt, având lățimea de 100 cm. Pe exterior se vor executa borduri 10/15 cm pe ambele laturi, prinse în beton. Beneficiarii direcți ai obiectivului de investiție sunt cei 2.660 locuitori ai comunei.

Valoarea proiectului este de 454.371,00 lei , din care:

  • 200.000,00 lei – finanțare nerambursabilă din cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală Ialomița 2020.
  • 254.371,00 lei – sumă suportată din bugetul UAT Gura Ialomiței, județul Ialomița.

Durata proiectului – 9 luni.

  1. ”Modernizare grupuri sanitare la școala gimnazială cu clasele I-VIII, sat Platonești”

Suprafața construită: 113,57 mp, suprafața utilă 96,08 mp, plus o fosă septică, pentru un grup sanitar profesori, un grup sanitar persoane cu dizabilități, patru grupuri sanitare băieți, patru grupuri sanitare fete.

Valoarea proiectului este de 557.253,00 lei , din care:

  • 200.000, 00 lei – finanțare nerambursabilă din cadrul Programului Județean de Dezvoltare locală Ialomița 2020.
  • 357.253, 00 lei – sumă suportată din bugetul UAT Platonești, județul Ialomița.

Durata proiectului : 12 luni.

  1. ”Inființare loc de recreere și activități sportive pentru copii, în cadrul Școlii Profesionale Bordușani”

Dotări:

  • Masa ping pong exterior – 4 buc;
  • Pergolă rustică cu masă sah – 2 buc;
  • Aparat extensie bicicletă și step – 1 buc;
  • Aparat dezvoltare mușchi -1 buc;
  • Aparat simulator alergare – 1 buc;
  • Aparat fitness interior-exterior picioare – 1 buc;
  • Aparat simulator vâslit- 1 buc;
  • Aparat extensie picioare -1 buc;
  • Aparat dublă extensie mers – 1 buc.

Valoarea proiectului este de 248.469.76 lei , din care:

  • 200.000,00 lei – finanțare nerambursabilă din cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală Ialomița 2020.
  • 48.469,76 lei – sumă suportată din bugetul UAT Bordușani, județul Ialomița.

Durata proiectului – 5 luni

  1. ”Amenajare loc de joacă comuna Buești”

Loc de joacă în suprafață de 520 mp cu multiple dotări: tobogane, leagăne, balansoare, carusel, băncuțe, coșuri de gunoi, zona verde cu flori.

Valoarea proiectului este de 252.786, 30 lei, din care :

  • 200.000, 00 lei – finanțare nerambursabilă din cadrul Programului Județean de Dezvoltare locală Ialomița 2020.
  • 52.786.30 lei – sumă suportată din bugetul UAT Buești, județul Ialomița.

Durata proiectului – 5 luni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*