Măsuri dispuse de ISU Ialomița pentru sărbători liniștite

Intervenții ale pompierilor. FOTO ISU Ialomița

În sărbătorilor de iarnă, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu” vor monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea acțiunilor de răspuns în sprijinul cetățenilor.

Măsurile dispuse sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventive și de intervenție.

În plan operațional, pompierii ialomițeni vor fi zilnic la datorie și vor asigura intervenția imediată pentru stingerea incendiilor, acordarea asistenței medicale și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

Răspunsul la urgențele medicale se va efectua prin intermediul echipajelor SMURD, care vor asigura primul ajutor medical și transportul persoanelor, aflate în dificultate la unitățile spitalicești.

Inspectorii de prevenire au desfășurat activități de îndrumare și control, pe linia respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor la unitățile de alimentație publică, lăcașuri de cult, amenajări temporare destinate organizării unor evenimente legate de datini și obiceiuri specifice sezonului rece.

Chiar dacă perioada Crăciunului este aglomerată pentru toată lumea, nu trebuie să neglijăm respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Este suficient un moment de neatenție pentru ca un incendiu să cuprindă întreaga locuință.

“Reamintim cetățenilor ca în această perioadă să manifeste maximă prudență la utilizarea sobelor sau a mijloacelor de încălzit, să nu suprasolicite instalația electrică prin conectarea simultană a aparatelor casnice și să nu lase copiii nesupravegheați în locuințe.

De asemenea, pentru a preveni producerea unor incendii, este interzisă aprinderea de artificii sau lumânări în bradul de Crăciun sau în apropierea materialelor care pot lua foc.

În situația în care cetățenii părăsesc locuința, recomandarea noastră este să decupleze aparatele electrice, iar dacă se cazează în unitățile turistice, trebuie să cunoască foarte bine traseele căilor de evacuare din incinta acestora” – ISU Ialomița.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*