Un polițist de la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița a recunoscut că a luat mită și acum îngrijește spațiile verzi

Mai mulți bani. FOTO arhivă
Mai mulți bani. FOTO arhivă

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatului S.P, la data faptei ofițer de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 15 septembrie 2017 – 12 octombrie 2017, inculpatul S.P. în calitate de ofițer de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița, ar fi primit de la o persoană suma totală de 10.200 de lei, pentru a efectua în regim de urgență și fără programare 54 de operațiuni de înmatriculări de autovehicule (48 de înmatriculări definitive pentru care a primit câte 200 de lei și 6 înmatriculări provizorii pentru care a primit câte 100 de lei).

Totodată, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei de 10.200 lei dobândită de inculpat în urma comiterii infracțiunii și care a fost depusă de acesta la bancă.

În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina lui, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an, de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege și de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile, în cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public și/sau în cadrul unităților de învățământ – întreținerea curățeniei în zonele verzi aferente unităților de învățământ de pe raza municipiului cu sediul în Slobozia.

Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Ialomița.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*