Trei răniți în urma unui accident rutier petrecut la ieșirea din comuna ialomițeană Movilița

Accident rutier petrecut la ieșirea din comuna Movilița. FOTO ISU Ialomița

Salvatorii Detașamentului de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină vineri, 23 aprilie, în jurul orei 12.10, la un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și o  autoutilitară, petrecut la ieșirea din comuna ialomițeană Movilița.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la locul evenimentului, salvatorii s-au deplasat de urgență cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ Ialomița – substația Urziceni, venit în sprijin. În urma accidentului au rezultat trei victime, o femeie și doi bărbați, conștiente și neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele SMURD și SAJ de la locul intervenției.

Accident rutier petrecut la ieșirea din comuna Movilița. FOTO ISU Ialomița

„După acordarea primului ajutor medical, echipajul SMURD a preluat o victimă de sex feminin, cu vârsta de aproximativ 59 de ani și echipajul SAJ o victimă de sex masculin, ambele fiind transportate la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigații medicale suplimentare. A treia victimă a refuzat transportul la spital”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire a incendiului la locul accidentului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*