Razie de amploare a polițiștilor în municipiul Slobozia

Razie de amploare la Borănești. FOTO IPJ Ialomița
Razie de amploare la Slobozia. FOTO IPJ Ialomița

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o raziede amploare pe raza municipiului Slobozia, pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor. În cadrul acțiunii au fost desfășurate și trei percheziții domiciliare, în urma cărora o persoană a fost reținută.

Potrivit IPJ Ialomița, peste 50 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, criminalistică și investigații criminale au desfășurat, luni, o razie pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, diminuarea riscului de producere a accidentelor rutiere precum și pentru punerea în executare a trei mandate de percheziție domiciliară ce au vizat documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.

Față de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Slobozia, s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. De la locuința acestuia polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe unelte electrice, susceptibile ca fiind provenite din furturi.

Cu ocazia activităților desfășurate, în cadrul acțiunii au fost instituite filtre rutiere și au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5945 lei. Totodată, față de trei de conducători auto a fost luată măsura complementară de reținere a  certificatelor de înmatriculare.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Ialomița și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*