Razie de amploare a polițiștilor ialomițeni în Fetești. Au fost aplicate sancțiuni de peste 20.000 de lei

Razie de amploare a polițiștilor ialomițeni în Fetești. FOTO cu rol ilustrativ

Forțe de ordine ale poliției și jandarmeriei au acționat în cursul zilei de miercuri, 08 septembrie, pe raza municipiului Fetești, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și diminuarea riscului de producere a accidentelor rutiere. Au fost aplicate 81 de contravenții și verificate peste 150 de autovehicule.

Potrivit IPJ Ialomița, 49 de polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor de acțiuni speciale și al jandarmilor ialomițeni au desfășurat o acțiune de menținere a climatului de ordine publică pe raza municipiului Fetești, precum și de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55/2020. În cadrul acțiunii polițiștii au acționat în filtre rutiere, precum și în zonele unde se produc aglomerări de persoane, în piețe, târguri, centre comerciale și terase.

Pe parcursul activităților desfășurate au fost legitimate 220 de persoane și controlate peste 150 de autovehicule, în special transportul în comun de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 81 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 22.600 de lei, atât pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cât și pentru încălcarea normelor rutiere, iar ca măsuri complementare au fost retrase patru certificate de înmatriculare și reținut un permis de conducere.

Și polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat în cadrul raziei pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite, fiind verificate 16 societăți comerciale de pe raza municipiului Fetești.

Polițiștii atrag atenția cu privire la obligativitatea respectării legalității, în toate domeniile, sens în care astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare, pe raza întregului județ.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*