La nivelul Uzinei de Apă Fetești se vor executa lucrări de racordare la sistemul centralizat de distribuție din orașul Fetești, județul Ialomița. Pentru realizarea acestor operațiuni, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, de miercuri – 05 iulie 2023, ora 23.00, până joi – 06 iulie 2023, ora 08.00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din orașul Fetești, cu excepția celor din cartierul Buliga.
Investiția face parte din CL 45 – Surse de apă Căzănești, Fetești, Țăndărei. Stații de tratare Căzănești, Dridu, Fierbinți Târg, Fetești, Țăndărei. Reabilitare rezervoare Fetești, Țăndărei, Căzănești. Reabilitare stații de pompare Căzănești, Dridu, Fetești, Țăndărei, în valoare de aproximativ 20 milioane de lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM),
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Micii fermieri din Amara și din județul Ialomița au la dispoziție, în această toamnă, o nouă oportunitate pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole. Primăria Orașului Amara a publicat anunțul privind deschiderea sesiunii de finanțare aferente intervenției DR-14 […]
Un tânăr de 20 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Ialomița pentru trafic de droguri de risc. Anchetatorii susțin că acesta ar fi […]
Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat, care vizează și județul Ialomița. Atenționarea va fi în vigoare sâmbătă, 5 septembrie, de la ora […]
Be the first to comment