Proiectil de artilerie, datând din perioada conflictelor mondiale, găsit într-o gospodărie din comuna ialomițeană Gârbovi

Proiectil de artilerie neexplodat, găsit într-o gospodărie din Gârbovi. FOTO ISU Ialomița

Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița au fost solicitați să intervină joi, 22 aprilie, într-o gospodărie din comuna Gârbovi, după ce un localnic a descoperit muniție rămasă neexplodată.

Potrivit ISU Ialomița, un cetățean din comuna Gârbovi care executa lucrări agricole în propria gospodărie a descoperit joi, 22 aprilie, în jurul orei 16.55, un proiectil perforant de artilerie, calibru 57 mm.

„Conștientizând pericolul reprezentat de muniția rămasă neexplodată descoperită, a anunțat de urgență organele abilitate, utilizând numărul de urgență 112, pentru a solicita intervenția echipajului pirotehnic. Specialiștii pirotehniști ai inspectoratului au intervenit cu promptitudine cu o autospecială pirotehnică și au ridicat elementul de muniție rămasă neexplodată, pe care l-au depozitat în vederea distrugerii în condiții de siguranță”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

Aceștia recomandă cetățenilor, în momentul în care descoperă elemente de muniție rămasă neexplodată, să anunțe de urgență organele de poliție, autoritățile administrației publice locale sau  Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu ” al județului Ialomița la numărul de urgență 112.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*