ADI ECOO 2009 SA a anunțat programul pentru minivacanța de 1 Mai.
Astfel, sediile administrative și comerciale din Slobozia, Fetești și Țândărei vor fi închise vineri, 1 Mai, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Activitatea acestora revine la normal începând din 4 mai.
De asemenea, colectarea deșeurilor continuă normal în această perioadă, inclusiv în 1 Mai.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Jandarmeria Ialomița aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, tulburarea ordinii și liniștii publice constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a […]
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au intervenit ieri, 14 iunie, la o farmacie din municipiul Slobozia, după ce angajații au semnalat prezența unui animal sălbatic în interiorul unității. „La sosirea echipajului, s-a […]
Zece jurnaliști și creatori de conținut din București, Constanța și Timișoara participă, în această săptămână, la un press trip organizat de Asociația Jurnaliștilor Profesioniști de Turism – TRAVEL PRO în destinația Colibița, județul Bistrița-Năsăud. Vizita […]
Be the first to comment