Primăria Fetești a finalizat amenajarea celor două centre de vaccinare împotriva COVID-19, pentru cea de-a doua etapă a campaniei în care vor fi imunizate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și cele vulnerabile.
Centrele au fost autorizate de Direcția de Sănătate Publică Ialomița și se vor deschide după ce vor fi puse la punct și ultimele detalii care depind de autoritățile centrale.
Până în acest moment s-a constituit echipa medicală care va asigura vaccinarea la un centru, iar reprezentanții administrației publice locale fac demersurile necesare pentru a se constitui și a doua echipă.
Cele două centre de vaccinare au fost amenajate la Clubul Pensionarilor din Strada Călărași, bloc 9, parter și la Sala de Sport din Zona Monumentului Aviației cunoscută și sub numele de “Zona Avion”.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din localitatea Lilieci, a fost rănit grav în dimineața zilei de vineri, 25 iunie, după ce a fost lovit de o autoutilitară în timp ce se deplasa […]
Pompierii militari ialomițeni au intervenit sâmbătă, 26 februarie, într-o acțiune de recuperare a unei persoane căzută într-o fântână, la o adâncime de aproximativ 20 de metri, în comuna Miloșești. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență […]
Polițiștii ialomițeni au reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Coșereni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și […]
Be the first to comment