Polițiștii ialomițeni continuă acțiunile pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2

Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, constatate de polițiștii ialomițeni. FOTO arhivă IPJ Ialomița

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2, forțele de ordine desfășoară în permanență activități de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020.

Potrivit IPJ Ialomița, vineri, 25 decembrie, la nivel județean, peste 80 de polițiști, polițiști locali, precum și jandarmi ialomițeni, au continuat verificările pentru respectarea măsurilor de protecție impuse prin Legea 55/2020.

Astfel, au fost verificate peste 2.300 de persoane, aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul controalelor efectuate. Totodată, au fost verificate cinci societăți comerciale, iar în cadrul acțiunilor, reprezentanţii agenților economici au fost instruiți cu privire la respectarea obligațiilor impuse, precum și a normelor destinate prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus, și în special cu privire la dezinfectarea frecventă a suprafețelor expuse și a instituirii unor măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale.

De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate au fost oprite pentru control 24 de mijloace de transport în comun, iar conducătorii auto au fost instruiți de polițiști în privința respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Pentru neregulile constatate, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița, împreună cu cei de la Poliția Locală au aplicat 127 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.000 de lei. Din totalul acestora, 12 sancțiuni au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, în intervalul orar 23.00 – 05.00, iar 115 sancțiuni fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție, conform Legii 55/2020.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*