Polițiștii au făcut percheziții în Ialomița la persoane bănuite că au furat motoare de barcă din județul Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 24 noiembrie, polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța – Postul de Poliție Transporturi Navale Hârșova, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au efectuat 10 percheziții domiciliare, într-un dosar penal, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Perchezițiile au fost efectuate în comunele Bordușani, Stelnica și Făcăeni, din județul Ialomița, la locuințele a trei bărbați, cercetați pentru comiterea faptei.
În urma cercetărilor efectuate în dosar, a reieșit că, în noaptea de 14 spre 15 octombrie, aceștia ar fi sustras trei motoare de barcă, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, din orașul Hârșova, județul Constanța.
În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperiți și ridicați, în vederea continuării cercetărilor, 1.100 de euro, 7 motoare de barcă, 8 plase monofilament cu lungimea totală de 700 de metri, 9 telefoane mobile, aproximativ o tonă de grâu, susceptibil a fi fost sustras, 2 drujbe și un prostovol.
Ca urmare a probelor administrate în dosar, unul dintre bărbați a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, acesta va fi prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, cu propunere legală.
Al doilea bărbat este cercetat în stare de libertate, iar al treilea se sustrage cercetărilor, fiind efectuare verificări pentru identificarea acestuia.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Constanța.
Be the first to comment