Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Sudiți, echipele RAJA au fost nevoite să întrerupă furnizarea apei potabile, miercuri, 13 aprilie, până la ora 13.00.
Sunt afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitatea Sudiți.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au reținut un tânăr în vârstă de 24 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu și încălcarea ordinului de protecție. Acesta a fost reținut pentru […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat în opt luni ale anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1.210,03 milioane lei, cu 171,42 milioane lei, mai mult […]
Doi cetățeni bulgari, bănuiți de comiterea infracțiunii de trafic de migranți au fost reținuți de polițiști ai Serviciului Județean Transporturi Ialomița după ce, în interiorul unui microbuz cu care aceștia se deplasau în Fetești, au […]
Be the first to comment