Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă: „Cu siguranța feroviară nu are nimeni dreptul să se joace!”

Operatorul privat al cărui tren a provocat accidentul feroviar de la Fetești nu va mai putea efectua operațiuni de transport

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat joi, 29 iulie, pe pagina sa de Facebook, că operatorul privat al cărui tren a provocat accidentul feroviar de la Fetești nu va mai putea efectua operațiuni de transport.

Astfel, Cătălin Drulă a precizat că, în urma unei ședințe de urgență pe care a avut-o cu autoritățile din sistemul de siguranță feroviară, au fost trase mai multe concluzii. El spus nu are nimeni dreptul să se joace cu siguranța feroviară și ca prezentat măsurile ce vor fi luate în urma accidentului feroviar din stația CFR Fetești:

  1. Operatorul privat al cărui tren a provocat accidentul de noaptea trecută, de la Fetești, nu va mai putea efectua operațiuni de transport feroviar ca urmare a restricționării certificatului de siguranță.
  2. Autoritatea pentru Siguranță Feroviară va declanșa controale la operatorii de transport feroviar de marfă și de călători, în care va verifica respectarea normelor de siguranță.
  3. La nivelul ministerului va fi elaborat un nou act normativ, care va înăspri sancțiunile pentru încălcarea normelor de siguranță atât pentru operatori, cât și pentru personalul acestora.
  4. Mâine, vineri, am convocat la minister reprezentanții tuturor operatorilor de transport feroviar de marfă și călători licențiați.

Potrivit lui Drulă, deciziile vin după al treilea incident feroviar care implică trenuri de marfă în România din ultima perioadă.

„Aceste incidente – soldate din fericire fără victime omenești – provoacă un disconfort uriaș pasagerilor și pagube însemnate la infrastructură. În urma accidentului de noaptea trecută, de la Fetești, vor fi înregistrate întârzieri pe ruta București – Constanța până la efectuarea reparațiilor. Circulația nu va fi însă blocată. Operațiunea este de amploare: 16 vagoane și o locomotivă răsturnate sau deraiate, dar toate echipele CFR SA sunt în teren deja pentru a scurta la maximum perioada de deranj asupra traficului”, a explicat ministrul Transporturilor.

Pe de altă parte, el a mai spus că, „pe alt front”, bătălia pe care o duce este cea de finanțare a sistemului feroviar, care are nevoie de capitalizare masivă după ani de subfinanțare și pierderile cauzate de pandemie.

„Pe partea de investiții din fonduri europene stăm excelent la minister: 3,1 mld lei la zi (cu +22 la sută mai mult ca anul trecut la 31 iulie și aproape dublu față de aceeași perioadă din 2019. Așa cum arată prognoza, ne vom atinge până la sfârșitul anului ținta propusă de 8 miliarde de lei. Dar capitalizarea sistemului feroviar se face cu fonduri de la bugetul de stat. Și aici cu pierderile acumulate din anii trecuți + efectul pandemiei, e nevoie de alocarea de sume suplimentare semnificative, așa cum am justificat în cererea de rectificare a bugetului către Ministerul Finanțelor.

La rectificarea bugetară, feroviarul trebuie să fie prioritatea absolută”, a mai spus Cătălin Drulă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*