Măsuri de ordine publică asigurate de jandarmii ialomițeni în acest final de săptămână.

Măsuri de ordine publică asigurate de jandarmii ialomițeni în acest final de săptămână.

La finalul acestei săptămâni, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării mai multor competiții sportive.

Astfel, militarii IJJ Ialomița vor fi prezenți la partida:

  • A.F.C. Unirea Slobozia – S.C. F.C. Ripensia Timișoara, în cadrul etapei a XIX-a, Liga a 2-a Casa Pariurilor, în ziua de 12 martie 2022, începând cu ora 14.00, pe Stadionul „1 Mai” din Slobozia;
  • A.C.S. Recolta Gheorghe Doja – Gloria Albești, etapa a XVI-a în cadrul Ligii a III-a, în ziua de 12 martie 2022, începând cu ora 15.00, pe Stadionul comunal din localitatea Gheorghe Doja.

Conform Legii 4 din 2008, spectatorilor le sunt interzise următoarele:

  • să introducă sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă;
  • să refuze efectuarea controlului corporal preventiv și al bagajelor;
  • să arunce asupra celorlalți spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forțelor de ordine, precum și în direcția suprafeței de joc, cu obiecte de orice fel;
  • să săvârșească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum și amenințări cu acte de violență împotriva celorlalți spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;
  • să pătrundă pe suprafața de joc, cu excepția cazurilor de forță majoră.

Jandarmeria Ialomița recomandă ca prezența spectatorilor la stadion să se facă din timp pentru a preveni aglomerări de persoane în zona porților de acces, iar autoturismele să nu fie parcate în zona imediat apropiată a stadionului pentru prevenirea ambuteiajelor. Reamintim tuturor cetățenilor că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situația o impune.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*