Locuință din comuna ialomițeană Săveni, distrusă într-un incendiu pornit de la un reșou electric

Locuință din Săveni, distrusă într-un incendiu pornit de la un reșou electric. FOTO ISU Ialomița

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină în cursul dimineții de sâmbătă, 5 februarie, în comuna Săveni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuință.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița, la locul solicitării s-au deplasat de urgență trei echipaje de salvatorii, din cadrul Gărzii de intervenție Țăndărei, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Pentru lichidarea incendiului, dar și pentru îndepărtarea efectelor negative, forțele de intervenție au acționat aproximativ trei ore.

„Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarului, un bărbat în vârstă de aproximativ 90 de ani, care a suferit un atac de panică, ulterior fiind preluat de echipaj și transportat la Spitalul Orășenesc Țăndărei”, au transmis reprezentanți ai ISU Ialomița.

Focul a distrus acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, mobilier, bunuri electrocasnice și diverse materiale textile.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric produs de un reșou.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*