Acțiune a polițiștilor rutieri ialomițeni pentru verificarea respectării legislației de către pietoni

Acțiune pentru verificarea respectării legislației rutiere de către pietoni. FOTO: IPJ Ialomița

Polițiștii rutieri ialomițeni au desfășurat joi, 17 noiembrie, acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație ale căror cauze generatoare sunt abaterile săvârșite de către pietoni.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, activitățile au avut în atenție indisciplina pietonală precum și neacordarea de prioritate pietonilor, acestea numărându-se printre principalele cauze ale accidentelor de circulație soldate cu vătămarea corporală gravă sau decesul unor persoane.

De la începutul anului și până în prezent, în județul Ialomița au fost înregistrate 48 de accidente rutiere, soldate cu 40 de persoane decedate și 21 rănite grav.

Pentru a evita evenimentele rutiere, polițiștii recomandă pietonilor:

  • să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea de pietoni) și la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există;
  • să se asigure permanent, chiar și atunci când se află pe trecerea de pietoni, că traversarea se poate face în condiții de siguranță (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulație pe sens);
  • să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgența existentă la un moment dat;
  • să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament, să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;
  • pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise și/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili;
  • să nu traverseze prin spatele mijloacelor de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în stație;
  • copiii nu trebuie lăsați să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili și nu pot aprecia corect distanțele și vitezele. Nu uitați – copiii imită comportamentul rutier al adulților!

La rândul lor, conducătorii de vehicule sunt sfătuiți să reducă viteza de deplasare și să circule cu atenție sporită:

  • la apropierea de trecerea pentru pietoni, astfel încât să poată opri și acorda prioritate;
  • în zona instituțiilor de învățământ, obiectivelor social-culturale sau economice, unde observă un flux mare de pietoni, în special copii;
  • la apropierea de stațiile mijloacelor de transport în comun, în special cele care nu sunt prevăzute cu alveole sau refugii pietonale, unde unii pietoni se pot angaja în traversare prin fața mijlocului de transport;
  • la apropierea de unul sau mai mulți pietoni care se deplasează pe partea carosabilă, indiferent de sensul de mers.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*