Jumătatea estică a județului Ialomița se află timp de 24 de ore sub avertizare cod galben de vânt și ploi.
Administrația Națională de Meteorologie a emis această avertizare valabilă din data de 28 august de la ora 10 și până pe 29 august, ora 10.
În intervalul menționat, în Dobrogea și estul Munteniei vor fi averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 45…55 km/h) și trecător descărcări electrice. Prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru perioada ce urmează, Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a adoptat mai multe măsuri specifice, precum intensificarea controalelor dar și asigurarea permanenței la sediul instituției și la circumscripțiile sanitare veterinare și pentru siguranța […]
Eveniment sportiv de elită la Slobozia! În perioada 26-28 iunie, pe terenurile bazei sportive Ten Con Slobozia, va avea loc Turneul de calificare – Zona D al Campionatului European de tenis, competiție rezervată echipelor naționale […]
Într-un incident care a avut loc în localitatea Platonești, polițiștii au reușit să convingă un bărbat de 46 de ani să renunțe la amenințarea sa de a se autoincendia. Sesizați prin SNUAU 112, polițiștii din […]
Be the first to comment