Disconfort termic accentuat și caniculă, în județul Ialomița
Județul Ialomița rămâne și în 17 august sub cod galben de caniculă.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, valul de căldură se va menține în cea mai mare parte a țării. În centrul și nordul Crișanei, Maramureș, Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Munteniei și sud-vestul Dobrogei temperaturile maxime vor fi în general de 34…37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Local minimele vor fi de 18…20 de grade.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Doi bărbați din județul Ialomița au încălcat ordinele de protecție. Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au fost sesizați în data de 05 februarie a.c., cu privire la faptul o femeie în […]
O bătrână în vârstă de 86 de ani, din Țăndărei, a ajuns la spital, vineri dimineață, după ce s-a intoxicat cu fum după ce frigiderul din propria casă a luat foc. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru […]
Drumul județean DJ 201 va beneficia de modernizare, pe tronsonul Orezu – Piersica – Bordușelu, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, a semnat marți, 30 mai, contractul […]
Be the first to comment