Județul Ialomița primește o finanțare de 56 de milioane de lei, prin PNRR, pentru modernizarea sistemului de educație

Județul Ialomița primește o finanțare de 56 de milioane de lei, prin PNRR, pentru modernizarea sistemului de educație. FOTO: CJ Ialomița

Președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, a semnat miercuri, 26 iulie, într-o ceremonie desfășurată la Palatul Victoria, contractul de finanțare pentru județul Ialomița din Planul Național de Redresare și Reziliență al României, componenta Educație. La eveniment au fost prezenți înalți oficiali ai statului, printre care premierul Marcel Ciolacu, președintele Senatului, ministrul Educației, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Valoarea totală a contractului de finanțare se ridică la aproximativ 56 de milioane de lei și vizează dotarea unităților de învățământ preuniversitar și unităților conexe cu echipamente și facilități moderne. Astfel, unitățile școlare vor fi dotate cu mobilier nou, echipamente IT de ultimă generație, laboratoare de științe, cabinete școlare și ateliere de practică.

Prin acest proiect ambițios, conducerea Consiliului Județean Ialomița se angajează să asigure accesul tuturor copiilor din județ la un sistem de educație adaptat nevoilor curente și cu standarde înalte. Investiția în infrastructura educațională va crea un mediu propice învățării, contribuind la dezvoltarea competentelor și abilităților elevilor, pregătindu-i astfel pentru provocările viitorului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*