Accident rutier petrecut lângă Țăndărei. FOTO IPJ Ialomița
Un accident de circulație, soldat cu rănirea unui bărbat în vârstă de 60 de ani, s-a petrecut în cursul zilei de astăzi, în jurul orei 11.00, pe DN 2, în apropierea orașului Țăndărei.
Potrivit IPJ Ialomița, din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat în vârstă de 60 de ani conducea un autoturism pe DN 2, ar fi părăsit partea carosabilă într-o lizieră de pe marginea drumului, autoturismul luând foc. În urma accidentului bărbatul a fost rănit și transportat la spitalul din Țăndărei pentru îngrijiri medicale.
În urma testării cu aparatul alcoolscop a rezultat că acesta nu consumase băuturi alcoolice. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Accident rutier petrecut lângă Țăndărei. FOTO IPJ Ialomița
Accident rutier petrecut lângă Țăndărei. FOTO IPJ Ialomița
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Se apropie perioada cu cele mai mari reduceri din an, iar realizarea cumpărăturilor online a devenit din ce în ce mai ușoară, însă trebuie avută în vedere siguranța acestor achiziții. Pandemia COVID-19 a determinat și […]
Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină, joi dimineață, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din orașul Țăndărei. Atât proprietara casei cât și fiica acesteia, cu vârste de 83 de ani și respectiv […]
Jandarmii din cadrul Detașamentului 4 au participat în cursul zilei de 8 aprilie la o acțiune în sistem integrat, împreună cu lucrători din cadrul Poliției municipiului Urziceni pentru combaterea nerespectării Ordonanțelor militare în vigoare. În […]
Be the first to comment