Două persoane rănite într-un accident rutier petrecut pe DN 2, lângă Coșereni. FOTO IPJ Ialomița
Două persoane au fost rănite, miercuri, în jurul orei 09.00, într-un accident rutier petrecut pe DN 2, în afara comunei ialomițene Coșereni.
Potrivit polițiștilor ialomițeni, din verificările efectuate a reieșit faptul că în timp ce un bărbat de 72 de ani conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în impact cu glisierele metalice de pe marginea drumului.
În urma accidentului, o femeie de 31 de ani și o fată de 9 ani au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Municipal Urziceni.
Șoferul a fost testat cu aparatul Drager rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută astăzi – 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de apă Moldoveni, din județul Ialomița. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni, nu va […]
Un copil în vârstă de aproximativ 7 ani a fost acroșat de tren, astăzi, la ora 09:45, pe Magistrala 800, în zona Halta Ramificația Borcea, a anunțat mecanicul trenului 14302009 (ASTRA). Potrivit CFR Infrastructură Constanța, […]
Echipele RAJA intervin astăzi, 09 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția străzilor Iasomiei cu Panseluței, din localitatea Dridu, județul Ialomița. […]
Be the first to comment