Doi adolescenți au fost răniți după ce au fost loviți de o mașină în comuna Dridu. Șoferul vinovat se afla în stare de ebrietate

Adolescenți răniți după ce au fost loviți de o mașină în comuna Grindu. FOTO IPJ Ialomița

Doi adolescenți au fost răniți, marți noapte, după ce au fost loviți de o mașină în comuna Dridu, în timp ce mergeau pe marginea drumului. Șoferul vinovat se urcase la volan în stare de ebrietate.

Potrivit polițiștilor ialomițeni, marți, în jurul orei 22.00, în timp ce un bărbat de 49 de ani, din municipiul București, conducea un autoturism pe DJ 101, în interiorul localității Dridu, nu ar fi observat pe carosabil doi adolescenți, între care unul era cu o bicicletă, care se deplasau în aceeași direcție de mers, pe care i-a acroșat.

Cei doi, unul în vârstă de 17 ani, iar celălalt de 15 ani, ambii din comuna Grindu, au fost transportați la unități medicale din Urziceni și București.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare de 0.90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*