
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care nu desfășoară activitate, dar nu au comunicat la registrul comerțului inactivitatea temporară, sau după caz la organul fiscal competent suspendarea activității, că obligația depunerii declarațiilor fiscale se menține.
Totodată, reamintim că neîndeplinirea de către contribuabil/plătitor la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora, constituie contravenție în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari și cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.
Entitățile înregistrate în registrul comerțului, pentru care există înscrise mențiuni privind inactivitatea temporară, nu au obligația depunerii declarațiilor fiscale pentru perioada în care se află în inactivitate temporară, începând cu data de 1 a lunii următoare înscrierii mențiunii privind inactivitatea temporară în registrul comerțului.
Celelalte entități, altele decât cele prevăzute mai sus nu au obligația depunerii declarațiilor fiscale, pentru perioada pentru care au solicitat suspendarea activității la organismele care le-au autorizat, începând cu data de 1 a lunii următoare înscrierii mențiunii privind suspendarea activității în registrul contribuabililor.
Aplicarea prevederilor menționate încetează la data reluării activității sau la împlinirea unui termen de 3 ani de la data înregistrării în registrul comerțului a mențiunii privind inactivitatea temporară sau a mențiunii privind suspendarea activității în registrul contribuabililor.
Be the first to comment