Avertizare meteorologică Cod Portocaliu valabilă pentru județul Ialomița până miercuri, la ora 23.00

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo Cod Portocaliu, valabilă până miercuri, 16 iunie, la ora 23.00, ce prevede ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată și intensificări ale vântului

Astfel, în județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 25 – 35 l/mp și pe spații mici 50 – 60 l/mp, iar prin acumulare se vor depăși 70 – 90 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55 – 65 km/h şi vor fi vijelii.

În perioada manifestării acestor fenomene meteorologice există riscul producerii unor inundații locale.

În funcție de evoluția şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*