Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Căzănești, județul Ialomița, echipele de intervenție RAJA au sistat joi, 28 aprilie, până la ora 14.00, furnizarea apei potabile în zonă.
Sunt afectați de lipsa apei abonații de pe străzile: Gavrilescu, Dispensarului, Șoseaua București, precum și cei de pe străzile adiacente.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un tânăr de 20 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Ialomița pentru trafic de droguri de risc. Anchetatorii susțin că acesta ar fi […]
Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat, care vizează și județul Ialomița. Atenționarea va fi în vigoare sâmbătă, 5 septembrie, de la ora […]
Un bărbat de 56 de ani, din comuna Gârbovi, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violență în familie, după ce și-ar fi agresat soția, în urma unui conflict izbucnit pe fondul […]
Be the first to comment