La acest sfârșit de săptămână, polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și pomi de Crăciun.
Acțiunile sunt coordonate la nivel național și se desfășoară pe raza întregului județ, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, în colaborare cu Direcția Silvică Ialomița.
În cadrul acestor acțiuni au fost instituite filtre rutiere pe drumurile publice, care vizează controlul circulației materialului lemnos pentru a se stabili dacă se respectă prevederile legale în vigoare și verificarea legalității documentelor de proveniență și însoțire a materialului lemnos și a pomilor de Crăciun.
În zilele de 11 respectiv 12 decembrie, pentru neregulile constatate au fost aplicate 114 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 19.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice precum și a altor acte normative fiind verificați și 3 agenți economici de profil.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Companiile de furnizare Enel Energie și Enel Energie Muntenia lansează Asistentul Virtual, un nou instrument digital care facilitează interacțiunile dintre cele trei milioane de clienți și cei doi furnizori, fără a mai fi nevoie de […]
Polițiști ai Biroului pentru Protecția Animalelor Ialomița au intervenit prompt vineri, 30 iunie, în localitatea Scânteia, pentru a salva o pasăre sălbatică cu caracteristicile unui șoim călător, care se afla în imposibilitatea de a zbura […]
Comitetul Local pentru Situații de Urgență Fetești vă informează în data de 20 martie, în municipiul Fetești se află izolate la domiciliu 58 de persoane. Unele dintre ele au sosit la Fetești din zone geografice […]
Be the first to comment